Argeș
Barajul Vidraru


Transfăgărășan


Șarpele de asfalt. Transfăgărășanul pe partea argeșeană.
În poza a doua - peisaj splendid de pe marginea Transfăgărășanului, cu Râul Argeș care coboară degrabă din Munții Făgăraș.
Localizare: https://goo.gl/maps/j7qFQ12iJRetU3vH6
octombrie 2024
Stâna lui Burnei


Priveliște impecabilă. Locul meu preferat. Locul în care revin iar și iar cu mare bucurie.
Localizare: https://goo.gl/maps/ccroMVi3PEhaCakv9
34 de kilometri de drum neasfaltat destul de bun până la barajul Văsălatu. Apoi devine un pic problematic pentru o mașină joasă.
aprilie 2024
Cascada Zbuciumată


Superbă și mare cade cu zgomot asurzitor din înaltul munților.
Localizare: https://goo.gl/maps/Tcsk224YyG9SkweR7
aprilie 2024
Valea Rea




La plimbare fără țintă pe Valea Rea. Când și când se ițesc printre ramuri vârfurile albe ale Făgărașului.
Și tot plimbându-ne noi așa hai-hui pe Valea Rea, ne atrage atenția un sunet de șuvoaie de apă care coboară grăbite pe marginea drumului. Iată o cascadă! Și ce înaltă e! Ce bucurie! Tot înaintăm pe Valea Rea bucuroși că am descoperit o cascadă și când colo ce să vezi, mai găsim încă una. Altă bucurie! Atunci să salvăm coordonatele lor să mai spunem și altora ca să se bucure și ei!
Localizare: 45.4592321, 24.8547589
Localizare: 45.4272069, 24.8196629
martie 2023
Valea Râului Râușor


Trecem de Cabana Bârlogul Lupilor de pe stânga și continuăm înainte tot mai adânc în sălbăticie cu râul alături. Valea Râului Râușor.
Localizare: 45.3801701, 24.8745777
Drum 4x4.
martie 2023
Barajul Vâlsan


Un baraj mic și ascuns de lume.
Localizare: https://goo.gl/maps/mkdogC9gc1sQT2xY8
Drum neasfaltat, dar până la baraj se poate ajunge cu orice tip de mașină.
august 2023
Cheile Vâlsanului


Pe marginea întregului drum o alternanță captivantă. Când printre stâncării masive și abrupte, când prin poienițe vesele, îmbietoare la picnic, mergem tot cu Vâlsanul susurând alături.
Localizare: https://maps.app.goo.gl/ALiSP3jqocZehtQb8
Drum neasfaltat, dar care nu ridică probleme.
septembrie 2022
Cascada Vâlsan


Zglobie și grăbită, cade cu veselie de pe stânci, zgomoțind împrejurul cu tumultul ei ud.
Localizare: https://maps.app.goo.gl/T1qxPLra2gDtfPhN7
La 5 minute de drum. Trebuie traversată apa pentru a ajunge lângă ea.
septembrie 2022
Cascada la margine de drum


Un mic popas înainte de începerea urcușului cel mai mare de pe Transfăgărășan.
Localizare: https://maps.app.goo.gl/jMkhQeYX6sViyJ179
iulie 2022
Cascada Capra


Nu o puteți rata căci este chiar pe marginea șoselei Transfăgărășan. La altitudinea de 1690 de metri își aruncă zvelt apele de la 35 de metri înălțime.
Localizare: https://goo.gl/maps/5VFhMEyYqNUzFApT8
Localizare: https://maps.app.goo.gl/eUS1qt1NE3oo2iQB8
iulie 2022
Barajul Vidraru


Cel mai spectaculos și cel mai înalt baraj arc din România. O construcție colosală, imposibil de repetat. L-am văzut de zeci de ori și tot nu mă satur. Prometeu (Monumentul Electricității) veghează veșnic de sus.
Localizare: https://goo.gl/maps/W6EYBuLxqjq4Bo5Q7
iulie 2022
Drum Podu Dâmboviței - Ciocanu - Șirnea


Există un drum, o alternativă la Culoarul Rucăr-Bran, un drum printre peisaje pitorești, cu serpentine peste creste, cu urcușuri și coborâșuri abrupte, printre case frumoase de munte. Un drum splendid, desprins parcă din scrierile lui Vlahuță. Podu Dâmboviței - Ciocanu - Șirnea.
Poza 1: Vedere din Șirnea.
Poza 2: Vedere din Ciocanu.
Localizare: https://maps.app.goo.gl/EWPaybL4nYKXUhbx8
februarie 2022
Cheile Brusturetului


După
ce lăsăm în urmă aglomeratele Cheile Dâmbovicioarei și apoi forfota de
la Peștera Dâmbovicioarei, mergem tot înainte și tot înainte până nu mai
e picior de om. Abia acolo găsim sălbăticia, tihna și stâncile. Când pe la umbră, când pe la soare, printre pereții înalți ce-și șoptesc povești neauzite.
Localizare: https://goo.gl/maps/W9A5UpiUW2vo7uyK9
Asfaltul se termină la un moment dat după peșteră, dar drumul este practicabil cu orice mașină.
septembrie 2021
Cheile Dâmboviței


Nu departe de faimoasele Cheile Dâmbovicioarei se găsesc Cheile Dâmboviței, pe drumul ce merge spre Sătic. Popas chiar lângă treptele ce duc sus la peșteră.
Localizare: https://goo.gl/maps/mJtvnYT8CdtpmSn29
septembrie 2021
Peștera Colțul Surpat

Întunecată și singuratică veghează Cheile Dâmboviței de sus.
Localizare: https://goo.gl/maps/mJtvnYT8CdtpmSn29
Neamenajată. Trebuie frontale de acasă.
septembrie 2021
Cheile Valea Cheii


Din Podu Dâmboviței la dreapta ne așteaptă un tărâm de basm. Și-a făcut loc râușorul printre stânci scobind cheile astea iar noi îi urmăm calea.
Localizare: https://goo.gl/maps/HBdyYYKzkqA4CNFS8
După ce ieșiți din DN73 la dreapta drumul este neasfaltat, dar practicabil cu orice mașină.
ianuarie 2021
Peștera Uluce


Prin Valea Cheii la margine de drum suită printre copaci pe stânga găsim o mică aventură. Neamenajată, însă mult mai mare decât pare de jos din drum. Am găsit și liliecii dormind atârnați ca de obicei.
Localizare: https://goo.gl/maps/wDugLvUe2DndmCH77
Neamenajată. Trebuie frontale de acasă.
ianuarie 2021
Cetatea Oratia (secolul XIV)

Dâmbovicioara și Făgăraș așa cum se văd de sus de pe zidurile Cetății Oratia.
Localizare: https://goo.gl/maps/UEbdgym9RmyWRZJ39
decembrie 2020

Sus pe Dealu' Sasului, cucerită aproape complet de natură, stă umilă în mijlocul unei priveliști încântătoare din secolul XIV până
azi.
Localizare: https://goo.gl/maps/UEbdgym9RmyWRZJ39
Mers pe jos de la stradă
10'. Cetatea se vede direct din DN73.
decembrie 2020
Mausoleul Mateiaș

Niciun argeșean nu a crescut fără să-l cunoască foarte bine. Cel mai frumos Mausoleu din România.
Localizare: https://goo.gl/maps/XESFJdz4XMncxEd66
mai 2019

Turnul de la Mausoleul Mateiaș adăpostește
Osuarul unde se află
osemintele a peste 2300 de militari români.
Localizare: https://goo.gl/maps/XESFJdz4XMncxEd66
decembrie 2020
Muzeul Automobilului Românesc

Pentru cunoscători, pentru pasionați, pentru iubitorii de mașini. Un pic de istorie românească prin intermediul autovehiculelor.
Localizare: https://goo.gl/maps/1sFZK8VhcRvxxq5k9
decembrie 2020
Mănăstirea Nămăiești

Jumătate e clădire, jumătate e scobită în stâncă.
Face parte din celebra triadă a bisericilor rupestre din Argeș: Nămăiești-Corbii de Piatră-Cetățuia Negru Vodă.
Localizare: https://goo.gl/maps/6WL4TV5beTJahupJ9
decembrie 2020
Mănăstirea Cetățuia Negru-Vodă

Iat-o! O zărim din depărtare. Acolo ne pregătim să ne suim. Denumită Meteora României, așezată cu blândețe la 880 de metri altitudine este cea mai aspră sihăstrie românească.
Face parte din celebra triadă a bisericilor rupestre din Argeș: Nămăiești-Corbii de Piatră-Cetățuia Negru Vodă.
Localizare: https://goo.gl/maps/YRUpscrWetcpGjM36
Traseul celor 12 cruci 30-40' urcuș lin.
noiembrie 2018
Mănăstirea Corbii de Piatră

Stă de secole, scobită într-un perete imens de piatră.
Face parte din celebra triadă a bisericilor rupestre din Argeș: Nămăiești-Corbii de Piatră-Cetățuia Negru Vodă.
Localizare: https://goo.gl/maps/G384MSV9prb4YnG47
ianuarie 2018
Fereastra Zmeilor




Un traseu superb cu priveliști incredibil de frumoase. Iar sus un popas la privit în depărtări spre vârfurile munților prin acest ochi curios de piatră.
Localizare: https://goo.gl/maps/B7CfSivk6fajmyzP9
De aici începe traseul: https://goo.gl/maps/CvD8sCAMPU9UT9ZWA
Traseu urcuș, triunghi galben 2h.
iulie 2020
Barajul Văsălatu

Lacul Capra


După urcușul greu vine și răsplata. Ne întâmpină o priveliște superbă în mijlocul căreia, tăcut și netulburat, se arată Lacul Capra.
Străjuit de peste tot de vârfurile munților, stă așezat cuminte în căldarea lui glaciară.
Localizare: https://goo.gl/maps/c2yYyDAN2Ps1SPTQ9
Traseu urcuș, triunghi albastru 1h.
octombrie 2019
Mănăstirea Cotmeana (secolul XIII)


La doi pași de Pitești stă liniștită și frumoasă o mică bijuterie istorică. Cea mai veche mănăstire din Țara Românească.
Localizare: https://goo.gl/maps/VJSgHHKZ9fyRbEfo8
iulie 2019
Cheile Dâmbovicioarei

Canionul monumental săpat în stâncă de râul Dâmbovicioara. Cu stânci care ajung uneori la peste 200 de metri de-o parte și de alta. O splendoare.
Localizare: https://maps.app.goo.gl/D8iqSyFhQCNk7KWy9
mai 2019
Peștera Dâmbovicioara

Dacă ați ajuns până aici, atunci vizitați și Peștera Dâmbovicioara! Nu o să vă pară rău.
Localizare: https://maps.app.goo.gl/KSQBHsJMZBxEK87NA
mai 2019
Lacul Învârtita sau Lacul Nucșoara

Cu o legendă frumoasă, cel mai mare lac carstic format pe gips.
Localizare: https://goo.gl/maps/MFihKS1NpseRetRF6
martie 2019
Copacul Crucificat

Lacul Pecineagu


Am înaintat printr-o ceață densă ca laptele de nu vedeai 2 m în față, temându-ne că vom ajunge și nu vom vedea nimic. Parcă numai pentru noi ceața s-a înduplecat și s-a ridicat 10 minute puțin doar cât am stat acolo, suficient cât să admirăm Lacul Pecineagu. Închis bine între munți la altitudinea de 1117 m.
Localizare: https://goo.gl/maps/nkPrSjYKfpuoTTF98
Drum neasfaltat, dar cu un pic de atenție se poate ajunge cu orice mașină.
ianuarie 2018
Castrul Jidova (secolul II)

Oamenii aceia înalți și puternici, jidovii, au locuit pe aici. O fortificație romană foarte bine păstrată.
Localizare: https://goo.gl/maps/fi4sxN4V7E4Y1Ugx6
ianuarie 2018
Canionul Valea lui Stan


Am început un traseu splendid printre stânci. Apoi urcăm, urcăm și tot urcăm. Unele scări sunt aproape verticale. O aventură absolut excelentă.
Localizare: https://goo.gl/maps/W7tX4FYhXL1LLXf66
Traseu circuit bulină roșie 5-6h complet.
septembrie 2017
Barajul Râușor, Lerești

Imediat după ce se unesc râurile Târgului și Râușor, hop apare și barajul! Astfel, lacul format are forma unui imens V.
Localizare: https://goo.gl/maps/tTYzYC1sP4P8RYXy9
aprilie 2017
Cetatea Poenari (secolul XIV)

Dacă vă încumetați să urcați cele 1480 de trepte veți ajunge sus la fortăreața lui Vlad Țepeș. Și nu numai. Priveliștea de jur împrejurul cetății este de-ți taie răsuflarea. Să luați monezi la voi să priviți prin observatorul de sus în zări în toate direcțiile!
Localizare: https://goo.gl/maps/jArd4p4nfJtCzNJr9
noiembrie 2016
Curtea Domnească din Curtea de Argeș (secolul XIV)

Ruinele Sân Nicoară (secolul XIV)

Mănăstirea Curtea de Argeș (secolul XVI)

Neagoe Basarab a avut dorința de a crea un monument fără seamăn de frumos. Azi, suntem cu toții de acord că a reușit. Cu turlele răsucite care par că se înșurubează direct în cer, magnifica Mănăstire Curtea de Argeș este cel mai celebru monument arhitectural din Muntenia.
Localizare: https://goo.gl/maps/4H4qNG8NDSYzwSAk8
mai 2016
Gara Regală Curtea de Argeș (1898)

O bijuterie arhitectonica de o frumusețe de neegalat, lăsată din păcate în uitare.
Localizare: https://goo.gl/maps/6t9MF8hJrSMGBgYm9
mai 2016
Biserica Olari (secolul XVII)

Felul în care e reprezentată Moartea pe peretele bisericii o face să fie unicat în România și printre puținele din lume.
Localizare: https://goo.gl/maps/NGUteueJ6hsioSRU8
mai 2016
Pădurea Trivale, Pitești

O pădure mare chiar în oraș. O oază de umbră, răcoare, verdeață și aer. Deși vedeți asfalt aici nu se circulă cu mașina. Biciclete, carturi, skateuri, role sau banalele picioare, toate merg pe aici. Cu zeci de poteci printre copaci care merg în inima ei încă sălbatică.
Localizare: https://maps.app.goo.gl/PSEKPK2dp1aX4eETA
mai 2016
Locuri despre care am aflat, dar unde nu am ajuns încă:
Cerdacul Stanciului - https://maps.app.goo.gl/ud2fdw8ufS7Pa9nS6
Cascada Piscul Negru - https://maps.app.goo.gl/sYmtLPLTNcyshSHS6